8 modalități de a vă conduce cu succes forța de muncă mobilă


Pentru mulți dintre noi, progresul forței de muncă de la distanță nu este o surpriză. Oamenii au început de mult să-și abandoneze birourile în favoarea unor locuri mai îndepărtate, care le permit să lucreze într-un mediu mai confortabil și, adeseori, mai productiv. Iar tendința aceasta se pare că va continua să crească. De fapt, conform International Data Corporation (IDC), numărul angajaților mobili din S.U.A. se preconizează că va crește de la 96,2 milioane în 2015 la 105,4 milioane de persoane în 2020. Iar până la sfârșitul perioadei de prognoză, IDC estimează că angajații mobili vor reprezenta aproape trei sferturi (72,3%) din forța de muncă totală din S.U.A.

Deși forța de muncă mobilă este în creștere de ceva timp, din multe puncte de vedere, managerii încă se pun la curent și încearcă să determine cum să-și conducă echipele atunci când nu doar că nu sunt în aceeași cameră, ci sunt împrăștiate în mai multe orașe, state sau chiar țări. Cu toate acestea, deoarece atâtea organizații utilizează de mulți ani un model de lucru de la distanță, iar tehnologia a progresat extrem de mult, este mai ușor ca înainte că conduceți echipe de la distanță. Desigur, găsirea propriei căi către un leadership de succes va depinde în mare măsură de stilul personal, de cultura organizației și de membrii echipei, dar dacă nu știți de unde să începeți sau doriți să adăugați noi tehnici și tehnologii în arsenalul dvs., ați putea încerca aceste sfaturi încercate:

  1. Gestionați rezultatele, nu stilul: Angajații aflați la distanță au adesea propriul stil de lucru. Unii lucrează două ore, apoi iau o pauză pentru a-și lua copiii de la școală sau a face cumpărăturile, apoi mai lucrează patru ore, fac o pauză și lucrează ultimele două (sau mai multe) ore rămase mai târziu, în timp ce alții respectă programul obișnuit. Așadar, în loc să gestionați modul în care lucrează un angajat, concentrați-vă pe calitatea lucrului, dacă termenele limită sunt îndeplinite, dacă prezintă aptitudini bune de luare a deciziilor etc.
  2. Încurajați lucrul în echipă: Poate pară o izolare să lucrați la mare distanță de colegii dvs., așa că aveți grijă să încurajați lucrul la proiecte care le permit membrilor echipei să lucreze împreună. Astfel, angajații se vor simți mai conectați între ei, iar departamentul dvs. va profita de schimbul de idei și de o mai bună comunicare între membrii echipei.
  3. Comunicați: Deoarece nu puteți să treceți pe la biroul cuiva sau să beți împreună o cafea în sala de odihnă, managerii trebuie să ia inițiativa pentru a crea relații cu echipele lor. Apelurile de verificare săptămânale sau bisăptămânale vă ajută adeseori să rezolvați proiecte viitoare, probleme de performanță etc. Cu toate acestea, alteori, o conversație prin mesaje instant sau e-mail (care poate fi legată sau nu de lucru) ar putea fi cea mai bună metodă de a ține legătura. Oricare ar fi abordarea dvs., fiți clar în comunicare, dar exprimați-vă și personalitatea. În definitiv, atunci când construiți și gestionați o echipă, este important pentru toată lumea să știe cu cine lucrează.
none

6 tipuri obișnuite de angajați la distanță

Angajații care lucrează de la distanță au diverse cerințe; aflați cum să le îndepliniți

Obțineți cartea în format electronic gratuită (în limba engleză)
  1. Găzduiți întâlniri pe web (cu video): Cu toate camerele pornite și o vizualizare partajată a programului, prezentării etc., echipa poate nu doar să se vadă (și să asocieze numele colegilor cu fețele), ci și să vadă desktopul prezentatorului și să obțină o imagine clară a informațiilor discutate.
  2. Oferiți-le tehnologia potrivită: Un manager bun se asigură că membrii echipei sale au tot ce le trebuie pentru a lucra eficient. Iar când angajații dvs. lucrează de la distanță, acest lucru înseamnă să îi susțineți cu tehnologia potrivită. Atunci când vă analizați opțiunile, căutați software care face partajarea fișierelor sigură și simplă, funcționează pe o gamă largă de dispozitive (inclusiv laptopuri și desktopuri, tablete și telefoane mobile) și le oferă angajaților puterea de a lucra simultan la aceleași documente. Astfel, toți vor avea acces la aceleași instrumente, veți putea diminua problemele de compatibilitate, iar eforturile dvs. de colaborare vor avea randamentul dorit.
  3. Oferiți-le un motiv: Angajații de la distanță se pot simți deconectați de la obiectivele organizației și pot să nu înțeleagă clar ce rol are activitatea lor în misiunea acesteia. Dacă vă împărtășiți viziunea și obiectivele firmei cu angajații aflați la distanță și le arătați cum contribuie munca lor la succesul organizației, echipa dvs. se va simți mai puțin detașată de firmă. Acest lucru, la rândul său, va inspira echipele de la distanță să muncească pentru un scop comun și să devină membri productivi ai organizației.
  4. Includeți pe toată lumea și oferiți laude: Atunci când vine vorba de instruire, laude pentru o activitate bine făcută și petreceri, angajații de la distanță sunt adeseori trecuți cu vederea sau pur și simplu uitați, lucru care nu încurajează loialitatea și nu promovează relațiile. Atunci când vă gestionați echipa de angajați de la distanță, încercați să vă asigurați că ei au aceleași oportunități de instruire ca alții și că primesc aceleași laude prompte pentru o activitate bine făcută ca și angajații de la sediu. Cât despre petreceri și excursiile în echipă, dacă membrii de la distanță nu pot participa la un eveniment, oferiți-le un mic cadou sau câteva ore libere suplimentare într-o săptămână. Este un gest mic, dar care-i poate ajuta mult să se simtă apreciați.
  5. Încurajați echilibrul între viața personală și cea profesională: Pentru angajații de la distanță, este simplu să uite de sine atunci când lucrează la un proiect sau să vrea să mai progreseze puțin la ceva înainte de a termina pentru ziua respectivă. De asemenea, este la fel de ușor ca proiectele de acasă, soții, copiii sau animalele de casă să le distragă atenția. Secretul este să găsească un echilibru între cele două. Atunci când angajați persoane noi, discutați despre stabilirea unui program pe care-l pot respecta și despre pregătirea unui spațiu desemnat doar pentru muncă. Apoi, la sfârșitul zilei, ei pot să-și închidă laptopurile și să se deconecteze de la locul de muncă. Acest lucru îi va ajuta să se deconecteze mental și să se bucure de timpul liber; apoi, a doua zi, vor putea începe lucrul cu mintea proaspătă și cu o nouă perspectivă.

În sfârșit, ca de multe ori în viață, trebuie să fiți un bun exemplu. Dacă aveți o abordare transparentă și proactivă a muncii, sunteți disponibil pentru echipele dvs. și comunicați clar și frecvent cu angajații în diverse moduri, ei vor vedea că se pot baza pe dvs. și că pot avea încredere în dvs. Vor vedea personal cum doriți să funcționeze echipa și vă vor urma exemplul, ajutându-vă să creați un mediu virtual plin de susținere, care duce la productivitate mobilă și o muncă exemplară.

Produse conexe

laptop surface cu word

Introducere în Microsoft 365

Este același Office pe care îl cunoașteți, plus instrumente pentru a vă ajuta să lucrați mai bine împreună, pentru a putea face mai mult, oricând și oriunde.

Cumpărați acum